marți, 27 mai 2008
MEDII DE VIATA
Adaptarea organismelor la mediul de viataOrganismele reactioneaza atat la schimbari in mediul lor de viata cat si la schimbari din corpul lor.Asemenea schimbari se numesc stimuli si exista sub mai multe formei ca lumina, sunetul, atingerea, caldura si substantele chimice. Raspunsul organismului nu depinde doar de un mecanism care simte schimbarea ci si de capacitatea acestuia de a raspunde la stimul printr-un organ efector. Un exemplu de organ efector sunt muschii pentru ca permit unui animal sa se miste ca raspuns la un stimul. Raspunsul animalelor este de obicei mult mai rapid decat raspunsul plantelor care necesita o schimbare in directia de crestere si nu o miscare brusca.Durata de timp a raspunsului Timpul necesar pentru a sesiza un raspuns depinde in principal de tipul stimuluilui. O schimbare brusca ca intreruperea si deschiderea luminii intr-un interval scurt poate de exemplu sa activeze germinatia la seminte, in timp ce o crestere treptata a intensitatii acesteia nu ar fi facut-o.Raspunsuri rapideIn cazul animalelor cu un sistem nervos bine dezvoltat,care include organe senzoriale si creier, raspunsul la un stimul extern poate fi foarte rapid-chiar mai mic de o secunda-ca in cazul atingerii unei plite fierbinti.Similar inchiderea brusca a frunzelor plantelor carnivore pentru a prinde o insecta dureaza 20 miimi de secunda.Totodata in cazul uniu stimul intern ,o glanda poate produce un hormon.De exemplu adrenalina este produsa de mamifere ca raspuns la o activitate brusca pentru a face inima sa bata mai repede.Acest raspuns nu este instantaneu pentru ca este limitat de viteza circulatiei sangelui dar totusi poate fi considerat un raspuns rapid.Toate aceste raspunsuri sunt de scurta durata intrucat efectorii nu por reactiona continuu la stimuli.Raspunsuri de lunga durataIn unele cazuri raspunsul unui organism implica urmari mai de lunga durata ca schimbari in felul de crestere si metabolism : aplecarea unei plante catre sursa de lumina , bronzarea pieilii la lumina puternica a soarelui sau cresterea numarului de celule rosii in sangele oamenilor care locuiesc la altitudini mari. In aceste cazuri, datorita perioadei lungi a actiunii stimulilor, raspunsurile organismeor sunt mentinute. Atunci se spune ca organismele s-au aclimatizat mediului de viata.Raspunsuri colectiveCand o schimbare brusca de temperatura omoara cea mai mare parte a unei populatii anumiti indivizi pot supravietui. De exemplu, cand sunt folosite antibiotice pentru a omora bacteriile in cazul unei infectii, unele supravietuiesc pentru ca au gene care le confera rezistenta. Descendentul supravietuitorului mosteneste imunitatea si astfel apare o populatie de bacterii rezistente la antibiotice. In acest exemplu o intreaga populatie evolueaza datorita unui stimul.Ritmurile biologiceRitmurile biologice permit animalelor sa se adapteze la difeitele schimbari din mediul lor de viata. Durata unui ritm biologic poate dura de la cateva secunde la ani. Acestea pot fi de trei feluri: circadiene (care dureaza o singura zi), lunare si anuale.
POLUAREA
Poluarea dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi erupţiile vulcanice, cea mai mare parte a substanţelor poluante provine din activităţile umane.
Poluare
Sunt două categorii de materiale poluante (poluanţi). Poluanţii biodegradabili sunt substanţe, cum ar fi apa menajeră, care se descompun rapid în proces natural. Aceşti poluanţi devin o problemă când sunt adunaţi mai rapid decât pot să se descompună. Poluanţii nondegradabili sunt materiale care nu se descompun sau se descompun foarte lent în mediul natural. Odată ce apare contaminarea, este dificil sau chiar imposibil să se îndepărteze aceşti poluanţi din mediu.
Compuşii nondegradabili cum ar fi Diclor-Difenil-Tricloretan (DDT), dioxine, difenili policrorurati (PCB) şi materiale radioactive pot să ajungă la nivele periculoase de acumulare şi pot să urce în lanţul trofic prin intermediul animalelor. De exemplu, moleculele compuşilor toxici pot să se depună pe suprafaţa plantelor acvatice fără să distrugă acele plante. Un peşte mic care se hrăneşte cu aceste plante acumulează o cantitate mare din aceste toxine. Un peşte mai mare sau alte animale carnivore care se hrănesc cu peşti mici pot să acumuleze o cantitate mai mare de toxine. Acest proces se numeşte bioacumulare.[modifică] Poluarea aerului
Contaminarea umană a atmosferei Pământului poate lua multe forme şi a existat de când oamenii au început să utilizeze focul pentru agricultură, încălzire şi gătitul alimentelor. În timpul Revoluţiei Industriale (sec.XVIII si XIX), poluarea aerului a devenit o problemă majoră.
Poluarea aerului
Poluarea urbană a aerului este cunoscută sub denumirea de smog. Smogul este în general un amestec de monoxid de carbon şi compuşi organici din combustia incompletă a combustibililor fosili cum ar fi cărbunii şi de dioxid de sulf de la impurităţile din combustibili. În timp ce smogul reacţioneaza cu oxigenul, acizii organici şi sulfurici se condensează sub formă de picături, înteţind ceaţa. Până în secolul XX smogul devenise deja un pericol major pentru sănătate.
Un alt tip de smog, cel fotochimic, a început să reducă calitatea aerului deasupra oraşelor mari cum ar fi Los Angeles în anii '30. Acest smog este cauzat de combustia în motoarele autovehiculelor şi ale avioanelor a combustibilului care produce oxizi de azot şi eliberează hidrocarburi din combustibilii "nearşi". Razele solare fac ca oxizii de azot şi hidrocarburile să se combine şi să transforme oxigenul în ozon, un agent chimic care atacă cauciucul, răneşte plante şi irită plămânii. Hidrocarburile sunt oxidate în substanţe care se condensează şi formează o ceaţă vizibilă şi pătrunzătoare.
Majoritatea poluanţilor sunt eventual "spălaţi" de către ploaie, zăpadă sau ceaţă dar după ce au parcurs distanţe mari, uneori chiar continente. În timp ce poluanţii se adună în atmosferă, oxizii de sulf şi de azot sunt transformaţi în acizi care se combină cu ploaia. Aceasta ploaie acidă cade peste lacuri şi păduri unde poate duce la moartea peştilor sau plantelor şi poate să afecteze întregi ecosisteme. În cele din urmă, lacurile şi pădurile contaminate pot ajunge să fie lipsite de viaţă. Regiunile care sunt în drumul vântului care bate dinspre zone industrializate, cum ar fi Europa şi estul Statelor Unite şi Canadei, sunt cele mai afectate de ploi acide. Ploile acide pot să afecteze şi sănătatea umană şi obiecte create de oameni; ele dizolvă încet statui istorice din piatră şi faţade din Roma, Atena si Londra.
Una din cele mai mari probleme cauzate de poluarea aerului este încălzirea globală, o creştere a temperaturii Pământului cauzată de acumularea unor gaze atmosferice cum ar fi dioxidul de carbon. Odată cu folosirea intensivă a combustibililor fosili în secolul XX, concentraţia de dioxid de carbon din atmosferă a crescut dramatic. Dioxidul de carbon si alte gaze, cunoscute sub denumirea de gaze de seră, reduc căldura disipată de Pământ dar nu blochează radiaţiile Soarelui. Din cauza efectului de seră se asteaptă ca temperatura globală să crească cu 1,4° C până la 5,8° C până în anul 2100. Chiar dacă această tendinţă pare a fi o schimbare minoră, creşterea ar face ca Pământul să fie mai cald decât a fost în ultimii 125.000 ani, schimbând probabil tiparul climatic, afectând producţia agricolă, modificând distribuţia animalelor şi plantelor şi crescând nivelul mării.
Poluarea aerului poate să afecteze regiunea superioară a atmosferei numită stratosferă. Producţia excesivă a compuşilor care conţin clor cum ar fi clorofluorocarbonaţii (CFC) (compuşi folosiţi până acum în frigidere, aparate de aer condiţionat şi în fabricarea produselor pe bază de polistiren) a epuizat stratul de ozon stratosferic, creând o gaură deasupra Antarcticii care durează mai multe săptămâni în fiecare an. Ca rezultat, expunerea la razele dăunătoare ale Soarelui a afectat viaţa acvatică şi terestră şi ameninţă sănătatea oamenilor din zonele nordice şi sudice ale planetei.
[modifică] Poluarea apelor
Cererea de apă potabilă este în creştere continuă cât timp populaţia globului creşte. Din anul 1940 până în anul 1990 preluarea apei potabile din râuri, lacuri, rezervoare şi alte surse a crescut de patru ori. Din totalul apei consumate în Statele Unite în 1995, 39% a fost pentru irigaţie, 39% a fost pentru generarea de curent electric, 12% a fost folosită pentru alte utilităţi; industria şi mineritul au folosit 7% şi restul a fost folosită pentru animalele domestice şi în scopuri comerciale.
Poluarea apelor
Apa menajeră, apa industrială şi produsele chimice folosite în agricultură, cum ar fi îngrăşămintele şi pesticidele sunt principala cauză a poluării apelor. În Statele Unite, 37% din lacuri şi estuare şi 36% din râuri sunt prea poluate pentru practicarea pescuitului sau înotului în cea mai mare parte a anului. În ţările în curs de dezvoltare, mai mult de 95% din apa menajeră este aruncată în râuri şi golfuri, creând un risc major pentru sănătatea umană.
Îngrăşămintele chimice cum ar fi fosfaţii şi nitraţii folosiţi în agricultură sunt vărsate în lacuri şi râuri. Acestea se combină cu fosfaţii şi nitraţii din apa menajeră şi măresc viteza de dezvoltare a algelor. Apa poate sa ajungă "sufocantă" din cauza algelor care sunt în descompunere şi care epuizează oxigenul din ea. Acest proces, numit eutrofizare, poate cauza moartea peştilor şi a altor forme de viaţă acvatice. La sfârşitul anilor '90 în apele dintre Golful Delaware şi Golful Mexic au murit mii de peşti din cauza dezvoltării unei forme toxice de alge numită Pfisteria piscicida. Se crede că motivul pentru dezvoltarea acestei specii toxice de alge a fost saturarea cu apă a terenului agricol, excesul de apă ajungând în răuri şi apoi în mare, fosfaţii şi nitraţii ajutând dezvoltarea algelor. Inundaţiile duc pesticidele toxice şi deşeurile urbane şi industriale în lacuri şi râuri.
Eroziunea contribuie şi ea la poluarea apelor. Pământul şi nămolul duse de apă de pe dealurile defrişate, pământurile arate sau de pe terenurile de construcţie pot să blocheze cursul apelor şi să omoare vegetaţia acvatică. Chiar şi cantităţi mici de nămol pot să elimine unele specii de peşti. De exemplu, când defrişările îndepărtează învelişul de plante al versanţilor dealurilor, ploaia poate să ducă pământ şi nămol în râuri, acoperind pietrişul din albia unui râu unde păstrăvii sau somonii îşi depun icrele.
Pescăriile marine naturale suportate de ecosistemul oceanului sunt o sursă esenţială de proteine, mai ales pentru oamenii din ţările în curs de dezvoltare. Totuşi, poluarea din golfuri şi estuare ameninţă rezervele de peşte care şi asa sunt aproape epuizate din cauza pescuitului excesiv. În 1989, 260.000 barili de petrol s-au vărsat din petrolierul Exxon Valdez în Strâmtoarea "Prince William" din Alaska, un vechi şi bogat loc de pescuit. În 1999 s-au raportat 8.539 accidente petroliere în apele şi în jurul apelor Statelor Unite, vărsându-se 4,4 miliarde de litri de petrol.
[modifică] Poluarea solului
Solul este un amestec de materie din plante, minerale şi animale care se formează într-un proces foarte lung, poate dura mii de ani. Solul este necesar pentru creşterea majorităţii plantelor şi esenţial pentru toată producţia agricolă. Poluarea solului este acumularea de compuşi chimici toxici, săruri, patogeni (organisme care provoacă boli), sau materiale radioactive care pot afecta viaţa plantelor şi animalelor.
Defrişări
Metodele neraţionale de administrare a solului au degradat serios calitatea lui, au cauzat poluarea lui şi au accelerat eroziunea. Tratarea solului cu îngrăşăminte chimice, pesticide şi fungicide omoară organisme utile cum ar fi unele bacterii, fungi şi alte microorganisme. De exemplu, fermierii care cultivau căpşuni în California au dezinfectat solul cu bromură de metil pentru a ucide organismele care ar fi putut afecta căpşunii. Acest proces omoară fără discriminare chiar şi organismele benefice şi lasă solul steril şi dependent de îngrăşăminte pentru a suporta creşterea plantelor. În consecinţă, se folosesc tot mai multe îngrăşăminte, ceea ce duce la poluarea râurilor şi lacurilor în perioadele cu inundaţii.
Irigaţia necorespunzătoare în zonele în care solul nu este drenat bine poate avea ca rezultat depozite de sare care inhibă creşterea plantelor şi pot duce la lipsa recoltei. În anul 2000 î.e.n., oraşele antice sumeriene de la sud de Valea Tigrului şi Eufratului, în Mesopotamia, depindeau de bogăţia recoltelor. Până în anul 1500 î.e.n., aceste oraşe au intrat în colaps din cauza lipsei recoltei datorate salinităţii ridicate a solului. Aceeaşi problemă există azi în Valea Indusului din Pakistan, Valea Nilului în Egipt şi Valea Imperială din California.
[modifică] Combaterea poluării
Din cauza multor tragedii ale mediului înconjurător, de la jumătatea secolului XX, multe naţiuni au instituit legi cuprinzătoare proiectate pentru a repara distrugerile anterioare ale poluării necontrolate şi pentru a preveni viitoarele contaminări ale mediului. În Statele Unite a fost creat Actul pentru Aer Curat (Clean Air Act - 1970) prin care se reduceau semnificativ anumite tipuri de poluare ale aerului, cum ar fi emisiile de dioxid de sulf. Actul pentru Apa Curată (Clean Water Act - 1977) şi Actul pentru Apă Potabilă Curată (Safe Drinking Water Act - 1974) au stabilit norme pentru deversarea poluanţilor în ape şi standarde pentru calitatea apei potabile. Actul pentru Controlul Substanţelor Toxice (Toxic Substance Control Act - 1976) şi Actul pentru Conservarea şi Recuperarea Resurselor (Resource Conservation and Recovery Act - 1976) au fost create pentru a supraveghea şi controla deşeurile periculoase. După 1980 au fost create programe care alocau fonduri pentru curăţarea celor mai contaminate terenuri de depozitare a deşeurilor. Aceste acte şi alte câteva legi federale ale unor state individuale au ajutat limitarea poluării dar progresele au fost lente şi au rămas multe probleme cu privire la zonele cu contaminări severe din cauza lipsei fondurilor pentru curăţare şi din cauza problemelor în aplicarea legilor.
Înţelegerile internaţionale au jucat un rol important în reducerea poluării globale. Protocolul de la Montréal cu privire la Substanţele care Distrug Stratul de Ozon (1987) a fixat date internaţionale până la care să fie reduse emisiile de substanţe chimice, cum ar fi CFC, despre care se ştie că distruge stratul de ozon. Convenţia Basel pentru Controlul Transporturilor Internaţionale ale Deşeurilor Periculoase şi Depozitarea Lor (1989) serveşte ca punct de reper pentru reglementările internaţionale ce se ocupă de transportarea deşeurilor periculoase şi depozitarea lor.
Din anul 1992 reprezentanţii a mai mult de 160 de ţări s-au întâlnit în mod regulat pentru a discuta despre metodele de reducere a emisiilor de substanţe poluante care produc efectul de seră. În 1997 a fost creat Protocolul de la Kyõto, chemând celelalte ţări să adereze la el pentru a reduce până în anul 2012 emisiile de gaze cu 5% sub nivelul din 1990. Până la sfărşitul anului 2000 Protocolul de la Kyõto nu fusese încă ratificat; negociatorii încercau încă să ajungă la un consens în legătură cu regulile, metodele şi penalităţile care ar trebui să fie folosite pentru a aplica tratatul.
Regulamentul şi legislaţia au dus la un considerabil progres în diminuarea poluării aerului şi apelor în ţările dezvoltate. Vehiculele din 1990 emit mai puţini oxizi de azot decât cele din 1970; centralele electrice ard acum mai puţini combustibili pe bază de sulf; coşurile industriale au acum filtre prin care se reduc emisiile şi nu se mai foloseşte benzină cu plumb. Ţările în curs de dezvoltare continuă să se lupte cu poluarea fiindcă nu au tehnologii pentru filtrare şi curăţare şi trebuie să îşi mărească puterea economică, de cele mai multe ori cu costul poluării mediului. Problema este că ţările în curs de dezvoltare atrag investitorii străini prin forţa de muncă mai ieftină, materiale brute mai ieftine şi mai puţine restricţii pentru substanţe poluante. Maquiladoras, uzine de asamblare de-a lungul graniţei dintre S.U.A. şi Mexic, pe partea mexicană, creează industrie şi locuri de muncă pentru Mexic dar majoritatea lor aparţin unor corporaţii non-mexicane care au fost atrase de forţa de muncă ieftină şi de lipsa legilor cu privire la poluanţi. Ca rezultat, această regiune de graniţă, incluzând Rio Grande este una din cele mai poluate zone din America de Nord. Pentru a se evita dezastrele ecologice şi sărăcia, ţările în curs de dezvoltare necesită ajutor şi tehnologie de la ţările şi corporaţiile străine, participarea comunităţii în iniţiativele de dezvoltare şi crearea de reglementări mai aspre cu privire la poluare.
Grupuri nonguvernamentale s-au format la nivel local, naţional şi internaţional pentru a combate problemele create de poluare din toata lumea. Multe din aceste organizaţii răspândesc informaţii şi ajută oameni şi alte organizaţii, care nu sunt implicate în procesul luării deciziilor. Reţeaua Acţiunii Pesticidelor răspândeşte informaţii tehnice cu privire la efectele pesticidelor asupra agricultorilor care le folosesc. O mişcare bine organizată de justiţie pentru mediu s-a ridicat pentru a pleda pentru protecţia echitabilă a mediului înconjură
tor. Greenpeace este o organizaţie activistă care concentrează atenţia internaţională asupra industriilor şi guvernelor care contaminează terenul, apele sau atmosfera cu deşeuri toxice.
Poluare
Sunt două categorii de materiale poluante (poluanţi). Poluanţii biodegradabili sunt substanţe, cum ar fi apa menajeră, care se descompun rapid în proces natural. Aceşti poluanţi devin o problemă când sunt adunaţi mai rapid decât pot să se descompună. Poluanţii nondegradabili sunt materiale care nu se descompun sau se descompun foarte lent în mediul natural. Odată ce apare contaminarea, este dificil sau chiar imposibil să se îndepărteze aceşti poluanţi din mediu.
Compuşii nondegradabili cum ar fi Diclor-Difenil-Tricloretan (DDT), dioxine, difenili policrorurati (PCB) şi materiale radioactive pot să ajungă la nivele periculoase de acumulare şi pot să urce în lanţul trofic prin intermediul animalelor. De exemplu, moleculele compuşilor toxici pot să se depună pe suprafaţa plantelor acvatice fără să distrugă acele plante. Un peşte mic care se hrăneşte cu aceste plante acumulează o cantitate mare din aceste toxine. Un peşte mai mare sau alte animale carnivore care se hrănesc cu peşti mici pot să acumuleze o cantitate mai mare de toxine. Acest proces se numeşte bioacumulare.[modifică] Poluarea aerului
Contaminarea umană a atmosferei Pământului poate lua multe forme şi a existat de când oamenii au început să utilizeze focul pentru agricultură, încălzire şi gătitul alimentelor. În timpul Revoluţiei Industriale (sec.XVIII si XIX), poluarea aerului a devenit o problemă majoră.
Poluarea aerului
Poluarea urbană a aerului este cunoscută sub denumirea de smog. Smogul este în general un amestec de monoxid de carbon şi compuşi organici din combustia incompletă a combustibililor fosili cum ar fi cărbunii şi de dioxid de sulf de la impurităţile din combustibili. În timp ce smogul reacţioneaza cu oxigenul, acizii organici şi sulfurici se condensează sub formă de picături, înteţind ceaţa. Până în secolul XX smogul devenise deja un pericol major pentru sănătate.
Un alt tip de smog, cel fotochimic, a început să reducă calitatea aerului deasupra oraşelor mari cum ar fi Los Angeles în anii '30. Acest smog este cauzat de combustia în motoarele autovehiculelor şi ale avioanelor a combustibilului care produce oxizi de azot şi eliberează hidrocarburi din combustibilii "nearşi". Razele solare fac ca oxizii de azot şi hidrocarburile să se combine şi să transforme oxigenul în ozon, un agent chimic care atacă cauciucul, răneşte plante şi irită plămânii. Hidrocarburile sunt oxidate în substanţe care se condensează şi formează o ceaţă vizibilă şi pătrunzătoare.
Majoritatea poluanţilor sunt eventual "spălaţi" de către ploaie, zăpadă sau ceaţă dar după ce au parcurs distanţe mari, uneori chiar continente. În timp ce poluanţii se adună în atmosferă, oxizii de sulf şi de azot sunt transformaţi în acizi care se combină cu ploaia. Aceasta ploaie acidă cade peste lacuri şi păduri unde poate duce la moartea peştilor sau plantelor şi poate să afecteze întregi ecosisteme. În cele din urmă, lacurile şi pădurile contaminate pot ajunge să fie lipsite de viaţă. Regiunile care sunt în drumul vântului care bate dinspre zone industrializate, cum ar fi Europa şi estul Statelor Unite şi Canadei, sunt cele mai afectate de ploi acide. Ploile acide pot să afecteze şi sănătatea umană şi obiecte create de oameni; ele dizolvă încet statui istorice din piatră şi faţade din Roma, Atena si Londra.
Una din cele mai mari probleme cauzate de poluarea aerului este încălzirea globală, o creştere a temperaturii Pământului cauzată de acumularea unor gaze atmosferice cum ar fi dioxidul de carbon. Odată cu folosirea intensivă a combustibililor fosili în secolul XX, concentraţia de dioxid de carbon din atmosferă a crescut dramatic. Dioxidul de carbon si alte gaze, cunoscute sub denumirea de gaze de seră, reduc căldura disipată de Pământ dar nu blochează radiaţiile Soarelui. Din cauza efectului de seră se asteaptă ca temperatura globală să crească cu 1,4° C până la 5,8° C până în anul 2100. Chiar dacă această tendinţă pare a fi o schimbare minoră, creşterea ar face ca Pământul să fie mai cald decât a fost în ultimii 125.000 ani, schimbând probabil tiparul climatic, afectând producţia agricolă, modificând distribuţia animalelor şi plantelor şi crescând nivelul mării.
Poluarea aerului poate să afecteze regiunea superioară a atmosferei numită stratosferă. Producţia excesivă a compuşilor care conţin clor cum ar fi clorofluorocarbonaţii (CFC) (compuşi folosiţi până acum în frigidere, aparate de aer condiţionat şi în fabricarea produselor pe bază de polistiren) a epuizat stratul de ozon stratosferic, creând o gaură deasupra Antarcticii care durează mai multe săptămâni în fiecare an. Ca rezultat, expunerea la razele dăunătoare ale Soarelui a afectat viaţa acvatică şi terestră şi ameninţă sănătatea oamenilor din zonele nordice şi sudice ale planetei.
[modifică] Poluarea apelor
Cererea de apă potabilă este în creştere continuă cât timp populaţia globului creşte. Din anul 1940 până în anul 1990 preluarea apei potabile din râuri, lacuri, rezervoare şi alte surse a crescut de patru ori. Din totalul apei consumate în Statele Unite în 1995, 39% a fost pentru irigaţie, 39% a fost pentru generarea de curent electric, 12% a fost folosită pentru alte utilităţi; industria şi mineritul au folosit 7% şi restul a fost folosită pentru animalele domestice şi în scopuri comerciale.
Poluarea apelor
Apa menajeră, apa industrială şi produsele chimice folosite în agricultură, cum ar fi îngrăşămintele şi pesticidele sunt principala cauză a poluării apelor. În Statele Unite, 37% din lacuri şi estuare şi 36% din râuri sunt prea poluate pentru practicarea pescuitului sau înotului în cea mai mare parte a anului. În ţările în curs de dezvoltare, mai mult de 95% din apa menajeră este aruncată în râuri şi golfuri, creând un risc major pentru sănătatea umană.
Îngrăşămintele chimice cum ar fi fosfaţii şi nitraţii folosiţi în agricultură sunt vărsate în lacuri şi râuri. Acestea se combină cu fosfaţii şi nitraţii din apa menajeră şi măresc viteza de dezvoltare a algelor. Apa poate sa ajungă "sufocantă" din cauza algelor care sunt în descompunere şi care epuizează oxigenul din ea. Acest proces, numit eutrofizare, poate cauza moartea peştilor şi a altor forme de viaţă acvatice. La sfârşitul anilor '90 în apele dintre Golful Delaware şi Golful Mexic au murit mii de peşti din cauza dezvoltării unei forme toxice de alge numită Pfisteria piscicida. Se crede că motivul pentru dezvoltarea acestei specii toxice de alge a fost saturarea cu apă a terenului agricol, excesul de apă ajungând în răuri şi apoi în mare, fosfaţii şi nitraţii ajutând dezvoltarea algelor. Inundaţiile duc pesticidele toxice şi deşeurile urbane şi industriale în lacuri şi râuri.
Eroziunea contribuie şi ea la poluarea apelor. Pământul şi nămolul duse de apă de pe dealurile defrişate, pământurile arate sau de pe terenurile de construcţie pot să blocheze cursul apelor şi să omoare vegetaţia acvatică. Chiar şi cantităţi mici de nămol pot să elimine unele specii de peşti. De exemplu, când defrişările îndepărtează învelişul de plante al versanţilor dealurilor, ploaia poate să ducă pământ şi nămol în râuri, acoperind pietrişul din albia unui râu unde păstrăvii sau somonii îşi depun icrele.
Pescăriile marine naturale suportate de ecosistemul oceanului sunt o sursă esenţială de proteine, mai ales pentru oamenii din ţările în curs de dezvoltare. Totuşi, poluarea din golfuri şi estuare ameninţă rezervele de peşte care şi asa sunt aproape epuizate din cauza pescuitului excesiv. În 1989, 260.000 barili de petrol s-au vărsat din petrolierul Exxon Valdez în Strâmtoarea "Prince William" din Alaska, un vechi şi bogat loc de pescuit. În 1999 s-au raportat 8.539 accidente petroliere în apele şi în jurul apelor Statelor Unite, vărsându-se 4,4 miliarde de litri de petrol.
[modifică] Poluarea solului
Solul este un amestec de materie din plante, minerale şi animale care se formează într-un proces foarte lung, poate dura mii de ani. Solul este necesar pentru creşterea majorităţii plantelor şi esenţial pentru toată producţia agricolă. Poluarea solului este acumularea de compuşi chimici toxici, săruri, patogeni (organisme care provoacă boli), sau materiale radioactive care pot afecta viaţa plantelor şi animalelor.
Defrişări
Metodele neraţionale de administrare a solului au degradat serios calitatea lui, au cauzat poluarea lui şi au accelerat eroziunea. Tratarea solului cu îngrăşăminte chimice, pesticide şi fungicide omoară organisme utile cum ar fi unele bacterii, fungi şi alte microorganisme. De exemplu, fermierii care cultivau căpşuni în California au dezinfectat solul cu bromură de metil pentru a ucide organismele care ar fi putut afecta căpşunii. Acest proces omoară fără discriminare chiar şi organismele benefice şi lasă solul steril şi dependent de îngrăşăminte pentru a suporta creşterea plantelor. În consecinţă, se folosesc tot mai multe îngrăşăminte, ceea ce duce la poluarea râurilor şi lacurilor în perioadele cu inundaţii.
Irigaţia necorespunzătoare în zonele în care solul nu este drenat bine poate avea ca rezultat depozite de sare care inhibă creşterea plantelor şi pot duce la lipsa recoltei. În anul 2000 î.e.n., oraşele antice sumeriene de la sud de Valea Tigrului şi Eufratului, în Mesopotamia, depindeau de bogăţia recoltelor. Până în anul 1500 î.e.n., aceste oraşe au intrat în colaps din cauza lipsei recoltei datorate salinităţii ridicate a solului. Aceeaşi problemă există azi în Valea Indusului din Pakistan, Valea Nilului în Egipt şi Valea Imperială din California.
[modifică] Combaterea poluării
Din cauza multor tragedii ale mediului înconjurător, de la jumătatea secolului XX, multe naţiuni au instituit legi cuprinzătoare proiectate pentru a repara distrugerile anterioare ale poluării necontrolate şi pentru a preveni viitoarele contaminări ale mediului. În Statele Unite a fost creat Actul pentru Aer Curat (Clean Air Act - 1970) prin care se reduceau semnificativ anumite tipuri de poluare ale aerului, cum ar fi emisiile de dioxid de sulf. Actul pentru Apa Curată (Clean Water Act - 1977) şi Actul pentru Apă Potabilă Curată (Safe Drinking Water Act - 1974) au stabilit norme pentru deversarea poluanţilor în ape şi standarde pentru calitatea apei potabile. Actul pentru Controlul Substanţelor Toxice (Toxic Substance Control Act - 1976) şi Actul pentru Conservarea şi Recuperarea Resurselor (Resource Conservation and Recovery Act - 1976) au fost create pentru a supraveghea şi controla deşeurile periculoase. După 1980 au fost create programe care alocau fonduri pentru curăţarea celor mai contaminate terenuri de depozitare a deşeurilor. Aceste acte şi alte câteva legi federale ale unor state individuale au ajutat limitarea poluării dar progresele au fost lente şi au rămas multe probleme cu privire la zonele cu contaminări severe din cauza lipsei fondurilor pentru curăţare şi din cauza problemelor în aplicarea legilor.
Înţelegerile internaţionale au jucat un rol important în reducerea poluării globale. Protocolul de la Montréal cu privire la Substanţele care Distrug Stratul de Ozon (1987) a fixat date internaţionale până la care să fie reduse emisiile de substanţe chimice, cum ar fi CFC, despre care se ştie că distruge stratul de ozon. Convenţia Basel pentru Controlul Transporturilor Internaţionale ale Deşeurilor Periculoase şi Depozitarea Lor (1989) serveşte ca punct de reper pentru reglementările internaţionale ce se ocupă de transportarea deşeurilor periculoase şi depozitarea lor.
Din anul 1992 reprezentanţii a mai mult de 160 de ţări s-au întâlnit în mod regulat pentru a discuta despre metodele de reducere a emisiilor de substanţe poluante care produc efectul de seră. În 1997 a fost creat Protocolul de la Kyõto, chemând celelalte ţări să adereze la el pentru a reduce până în anul 2012 emisiile de gaze cu 5% sub nivelul din 1990. Până la sfărşitul anului 2000 Protocolul de la Kyõto nu fusese încă ratificat; negociatorii încercau încă să ajungă la un consens în legătură cu regulile, metodele şi penalităţile care ar trebui să fie folosite pentru a aplica tratatul.
Regulamentul şi legislaţia au dus la un considerabil progres în diminuarea poluării aerului şi apelor în ţările dezvoltate. Vehiculele din 1990 emit mai puţini oxizi de azot decât cele din 1970; centralele electrice ard acum mai puţini combustibili pe bază de sulf; coşurile industriale au acum filtre prin care se reduc emisiile şi nu se mai foloseşte benzină cu plumb. Ţările în curs de dezvoltare continuă să se lupte cu poluarea fiindcă nu au tehnologii pentru filtrare şi curăţare şi trebuie să îşi mărească puterea economică, de cele mai multe ori cu costul poluării mediului. Problema este că ţările în curs de dezvoltare atrag investitorii străini prin forţa de muncă mai ieftină, materiale brute mai ieftine şi mai puţine restricţii pentru substanţe poluante. Maquiladoras, uzine de asamblare de-a lungul graniţei dintre S.U.A. şi Mexic, pe partea mexicană, creează industrie şi locuri de muncă pentru Mexic dar majoritatea lor aparţin unor corporaţii non-mexicane care au fost atrase de forţa de muncă ieftină şi de lipsa legilor cu privire la poluanţi. Ca rezultat, această regiune de graniţă, incluzând Rio Grande este una din cele mai poluate zone din America de Nord. Pentru a se evita dezastrele ecologice şi sărăcia, ţările în curs de dezvoltare necesită ajutor şi tehnologie de la ţările şi corporaţiile străine, participarea comunităţii în iniţiativele de dezvoltare şi crearea de reglementări mai aspre cu privire la poluare.
Grupuri nonguvernamentale s-au format la nivel local, naţional şi internaţional pentru a combate problemele create de poluare din toata lumea. Multe din aceste organizaţii răspândesc informaţii şi ajută oameni şi alte organizaţii, care nu sunt implicate în procesul luării deciziilor. Reţeaua Acţiunii Pesticidelor răspândeşte informaţii tehnice cu privire la efectele pesticidelor asupra agricultorilor care le folosesc. O mişcare bine organizată de justiţie pentru mediu s-a ridicat pentru a pleda pentru protecţia echitabilă a mediului înconjură
tor. Greenpeace este o organizaţie activistă care concentrează atenţia internaţională asupra industriilor şi guvernelor care contaminează terenul, apele sau atmosfera cu deşeuri toxice.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
